Despre mine

Numele meu este Florin Niculescu, locuiesc în București și sunt de profesie inginer în industria IT în cadrul căreia am dezvoltat o carieră în management-ul livrării serviciilor și al proiectelor.

Pe scurt ideea de la care vreau să plec este că în trecut mă aflam într-o situație financiară dificilă, fiind înglodat în datorii ca urmare a unui stil de viață nesănătos financiar, iar în urma unei conștientizări pe care am trăit-o în urmă cu aproximativ 4 ani, am început să mă educ financiar singur – ceea ce a condus la o resetare și transformare a modului în care priveam banii, iar în cele din urmă la prosperitate financiară.

Carte despre mine, povestea mea financiară. Lecții de viață. Greșeli și resetare a mentalității despre bani.

Mai în amănunt, dat fiind că nu primisem o educație financiară, obișnuiam să cheltui tot ce câștigam fără să mă gândesc prea mult la viitor și nu aveam deloc economii atunci când viața a devenit serioasă. Am avut întotdeauna un stil de viață cheltuitor și am preferat să o țin așa chiar și până după vârsta de 30 de ani, pentru că era plăcut pe moment.

Știam că la un momentdat lucrurile ar fi urmat să se schimbe, pentru că vroiam să-mi construiesc o familie, dar tot aveam impresia că mai era timp până atunci, și îmi spuneam că voi vedea eu la momentul respectiv cum mă voi descurca, bazându-mă pe un salariu stabil pe care îl încasam ca angajat la una din cele mai mari și renumite companii corporate IT din România.

Socoteala mea că salariul pe care îl consideram mare îmi va fi de ajuns a fost una păguboasă din mai multe puncte de vedere printre care și lipsa garanției unei continuități, dar pe care le ignoram excluzând posibilitatea că mi s-ar putea întâmpla mie. Ca o paranteză: din fericire aceasta nu s-a întâmplat, deci caz fericit, sau poate mai bine zis norocos.

În orice caz, după ce m-am căsătorit și a apărut primul copil, nu am mai putut să locuim în chirie și am făcut credit ipotecar pe 30 de ani pentru achiziționarea apartamentului în care locuim, iar pentru a achita avansul minim prin Prima Casă am folosit întreaga descoperire de cont de 3 salarii. Apoi, ca să renovăm și mobilăm apartamentul am mai făcut un împrumut de nevoi personale pe 7 ani, și bineînțeles că foloseam și un card de cumpărături însumând cam 2-3 salarii.

Iată prin urmare cum nefiind educat financiar am trecut de la un salariu mare la unul mic. Practic toate acele împrumuturi îmi înjumătățiseră venitul lunar, iar ca bonus apăruseră odată cu copilul noi cheltuieli cu care nu eram obișnuit.

Ajunsesem într-un haos financiar de toată frumusețea, și din care nu mai vedeam scăparea. Când am făcut împrumutul prin descoperirea de cont am crezut ca era temporar și că-l voi acoperi în scurt timp, dar l-am tras după mine ani de zile la rând pentru că abia ajungeau banii de la o lună la alta și nu reușeam să mai returnez nimic. Plăteam rate peste rate și dobânzi peste dobânzi la bănci…

Bineînțeles ca am avut un sentiment că ceva nu era în regulă în momentele când m-am înhămat la drum, dar cumva mi-a fost indusă ideea de către persoanele din jurul meu că e un lucru normal să te împrumuți să-ți cumperi o casă, că toată lumea procedează așa.

Pe de-o parte pot fi de acord cu ideea asta, doar că una e să faci un împrumut bine plănuit și venind cu un avans considerabil (de preferat cât mai consistent), să fii pregătit cu un buget separat pentru renovat/mobilat, și alta e cum am descris mai sus…

În fine, ca să nu scriu în această secțiune un roman întreg, scurtez succint prin a menționa că undeva în anul 2021 am avut un șoc atunci când știam ca aveam o sumă semnificativă pe un card și mergând a n-a oară să retrag bani de pe el am primit mesajul „fonduri insuficiente”.

Resetare

Ei bine, acela a fost momentul de cotitură în care am realizat că nu știam pe ce cheltuisem banii, când și mai ales de ce anume. Ba mai mult, constatam că nu era un eveniment izolat, ci un obicei extrem de dăunător pe care am decis să nu-l mai tolerez.

În acel moment am pus punct și am zis că nu voi mai lăsa așa ceva să mi se mai întâmple din nou. De atunci am început să-mi notez fiecare bănuț pe care-l încasez, pe care-l cheltui și de ce anume îl cheltui.

Ceea ce se traduce prin a monitoriza veniturile și cheltuielile, respectiv a crea și gestiona un buget personal.

Dar cel mai important lucru pe care l-am făcut a fost că am început să mă educ financiar, pentru că simțeam ca eram pe un drum greșit, că uitându-mă la alți oameni care nu aveau probleme ca mine trebuia sa fie ceva ce ei făceau diferit de mine, încât aveau alte rezultate.

Prin urmare m-am apucat să citesc cărți, sa urmăresc podcast-uri, platforme și să particip la cursuri gratuite sau plătite despre educația financiară. Astfel am identificat greșeli pe care le făceam și care mă costau enorm de mult, menținându-mă blocat.

Am devenit umil față de acei oameni de la care am învățat, mi-am acceptam situația și mi-am asumat întreaga responsabilitate pentru rezultatele slabe pe care le aveam, recunoscând că doar dacă începeam sa schimb ceva la mine voi putea schimba și rezultatele în viitor.

Prin postările pe care le fac îmi expun gândirea în urma transformării și schimbării mentalității mele despre gestionarea banilor, și arăt că niciodată nu este târziu pentru a putea progresa lăsând în urmă greutăți financiare și continuând către a deveni prosper.