Mulți oameni cred că pot avea parte de prosperitate printr-o schimbare evidentă sub forma unei sume mari de bani care să apară în viața lor: o săritură norocoasă cum ar fi o creștere salarială substanțială, o afacere în care să intre și deodată banii să înceapă să curgă, o investiție minune care le înmulțește banii de 10 ori, sau chiar jucatul la loto – pe scurt cred că trebuie să dea un tun, o lovitură puternică pentru a deveni bogați.

Dacă ar fi așa, toți cei care au trăit un scenariu asemănător ar fi bogați. Însă lucrurile nu funcționează astfel, dat fiind că o persoană nu poate gestiona o sumă mare de bani fără a avea în primul rând mintea și apoi obiceiurile necesare păstrării și gestionării unei sume mari de bani.

Astfel încât dacă o sumă mare de bani ajunge pe mâinile unei persoane slabe în gândire, în curând acea sumă de bani va fi risipită. Dacă în prezent tu nu poți gestiona o sumă mică de bani, nu vei știi să gestionezi nici o sumă mare.

Recunosc că mi s-a întâmplat și mie. Nu am câștigat la loto, dar așa se mai întâmplă în viață că beneficiem de câte o moștenire mai mică sau mai mare. Deci atunci când am avut parte de ea în timp ce eram needucat financiar am constatat cum într-un timp relativ scurt reușisem să cheltui acei bani – a fost pentru mine momentul în care am avut acea conștientizare și am luat decizia radicală de a mă educa financiar!

Am învățat prin urmare pe propria piele următoarea regulă a prosperității:

Prosperitatea vine mai întâi în minte, și abia mai târziu apare în contul bancar. Nu invers!

Pe tema mentalității despre bani există cursuri și cărți întregi, încât nu pot cuprinde eu totul într-un articol, dar voi încerca să scot în evidență esența acelor materiale pe care eu le-am parcurs și care m-au ajutat să-mi cresc prosperitatea începând cu schimbarea mentalității mele despre bani.

Și aș pleca de la definiție: ce este mentalitatea financiară?

Mentalitatea financiară este un set de credințe și atitudini despre bani. Acestea determină deciziile financiare, de la a câștiga și cheltui, de la a economisi la a investi și a gestiona credite, risc și datorii.

Dacă desfacem definiția și mai mult în bucăți, hai să vedem ce este o credință.

O credință este un sentiment de certitudine absolută despre un anumit lucru.

Iar sentimentele de unde apar? Ca ființe umane, avem sentimente sau emoții pe care le trăim ca urmare a ce se întâmplă în jurul nostru pe de o parte, dar mai ales ca urmare a cum interpretăm lucrurile din exteriorul nostru pe de cealaltă parte. Prin urmare, contează mai puțin ce se întâmplă în exterior, și cel mai mult cum interpretăm noi ceea ce se întâmplă în exteriorul nostru.

Și pentru că suntem diferiți, un eveniment poate fi interpretat cu totul diferit de persoane diferite, ceea ce va conduce la acțiuni diferite, ceea ce va conduce la rezultate diferite.

Este explicația pentru care două persoane care au aceeași educație, aceleași provocări și oportunități în viață pot avea rezultate complet diferite după un anume timp.

Rădăcina sentimentelor sunt deci interpretările noastre despre evenimentele din jurul nostru, prin urmare modul în care gândim despre orice, adică gândurile.

Așadar, ca să explic mentalitatea, de la credințe am ajuns la sentimente, și mergând mai departe am concluzionat că sentimentele sunt produse de gândurile noastre.

Acum, de unde ne vin gândurile? Ele vin tot de la ce am auzit, am avut ca model și am experimentat de-a lungul vieții noastre, nu-i așa? Și toate acestea sunt înrădăcinate adânc în subconștientul nostru încă de la primele trăiri și interpretări ale copilăriei noastre.

Toate trăirile, învățămintele și experiențele trecute au contribuit la formarea unui tipar format în copilărie, pe care atunci când am devenit adulți nu l-am mai contestat și am rămas captivi să ne ghidăm în continuare după acel tipar.

Poate suna ciudat, dar adevărul este că am fost programați să gândim și să acționăm într-un anume fel, care de cele mai multe ori este unul păgubos, exceptând cazul în care provenim dintr-o familie foarte bine educată financiar.

Programare > Gânduri > Sentimente > Acțiuni > Rezultate.

Această „formulă” arată că Programarea ta îți determină Gândurile, gândurile conduc la Sentimente, sentimentele declanșează Acțiunile, acțiuni care în final determină Rezultatele.

Am mai menționat un cuvânt cheie, și anume tipar. Un tipar este o acțiune trăită în mod repetat de suficient de multe ori încât a devenit obicei. Iar când acel obicei este acceptat de creier ca valid și atât de mult împământenit în subconștient, atunci tot ce ține de acel obicei se petrece în mod automat și inconștient, și reacționăm într-un mod ca și cum am fost programați să o facem.

Vestea bună este că această programare poate fi schimbată și înlocuită cu alta nouă și financiar sănătoasă, însă pentru aceasta avem de parcurs acești pași:

  1. Conștientizarea convingerilor și credințelor limitative și greșite despre bani prin identificarea lor
  2. Apoi este necesară înțelegerea lor: de unde le avem și cum ne-au afectat sau încă ne mai afectează în prezent
  3. Iar pasul final este cel al înlocuirii lor cu altele noi și vindecătoare, prin afirmații, vizualizări și acțiuni noi repetate de suficient de multe ori încât devin o nouă identitate.

Această transformare la nivel mintal poate avea loc atunci când conștientizezi și înțelegi că porți acele credințe limitative în interiorul tău încă din vremea copilăriei, dar acum nu mai sunt valabile și nu îți mai servesc pentru că ești un adult suficient de puternic ca ele să nu te mai afecteze.

Declară-le pur și simplu expirate și desparte-te de ele, pentru că tot ce ele fac este să te țină pe loc!

De exemplu dacă mintea îți spune că nu poți avea succes financiar pentru că niciodată nu ți-ai gestionat banii bine, tu răspunde-i acelui gând cam așa: „Mulțumesc că mi-ai reamintit, dar în prezent eu nu mă mai identific cu acea persoană nepăsătoare față de banii ei, dat fiind că eu chiar acum încep să învăț cum să-mi gestionez banii cât mai bine”.

Apoi, cu acest nou gând cu care te împuternicești în mod conștient și intenționat, acționează prin a face un prim pas către ce ai spus că vei face, spre exemplu începe o căutare pe internet ca să înveți despre gestionarea și bugetarea banilor.

Repetă acest model și dă-ți și mai multă energie făcând afirmații precum:
„Sunt expert în gestionarea banilor mei, iar aceasta mă face să devin prosper!”.

Chiar dacă subconștientul tău nu acceptă ca adevăr această afirmație, și tu știi în sinea ta că nu este adevărată (încă), repetată de suficient de multe ori și cu acțiuni mici spre realizarea ei, vei vedea că afirmația va începe să devină realitate.

Iar după ce ai trecut la acțiune, ai făcut primii pași, ai rămas consecvent și ai început să constați mici progrese, acelea vor deveni pe măsură ce continui tot mai mari până când într-o zi chiar vei constata ca ai devenit expert în gestionarea propriilor finanțe!

Va fi momentul când dorința ta vindecătoare se va identifica cu noua realitate, iar creierul nu va mai contesta nimic, pentru că acum are toate dovezile prin care acceptă noua identitate.

În mod similar trebuie procedat cu orice gând negativ, rău, demotivant sau limitativ care te surprinzi că îți trece prin cap, până îl vei fi desființat. Crede-mă că procedând astfel îți vei vindeca durerile financiare și vei fi demarat primul tău pas către prosperitate financiară!

Amintește-ți mereu:
Prosperitatea apare mai întâi în minte, și abia mai târziu în contul bancar. Nu invers!

Acționează acum!

Dacă ți-a plăcut acest articol, este pentru că înțelegi importanța îmbunătățirii situației tale financiare, dar te poți întreba „Cum să procedez mai exact în cazul meu?”. Aici te pot ajuta eu și te pot ghida în funcție de situația specifică în care te afli.

Sunt curios să aflu ce părere ai despre ce ai aflat din acest blog, să-ți cunosc povestea și cum te-a impactat informația din acest articol.

Accesează secțiunea Contact, trimite-mi un email, și îți voi răspunde în cel mai scurt timp posibil.

Nu uita să-ți faci timp să parcurgi și alte articole pe care le-am postat, iar pentru a rămâne informat să te abonezi ca să primești un email când un nou articol este publicat.

Primul pas este conștientizarea că ai nevoie de cunoștințe financiare, apoi urmează asimilarea lor.
Bunăstarea financiară nu începe prin a-ți dori mai mulți bani, ci prin a-ți schimba filozofia despre ei.


Descoperă mai multe la Resetare financiară

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Posted in

Lasă un comentariu